suntem fiinte energetice (lumina) cu un suflet care isi cauta implinirea prin satisfacere, materializandu-ne astfel, prin aceste forme, prin aceste trupuri, cautandu-ne lectiile, pierzandune in iubirea asta care ne-a distantat de la natura de la inceput, practic am fi una cu universul, dar in momentul in care am ales sa ne materializam astfel, ne-am blocat sufletele in acest ciclu interminabil, manifestanddu-se intr-un mod paradoxal si distructiv...

si din nou revin la scrierile mele imprastiate, fara a imi pasa daca au vreun inteles pentru altii ochi s-au vreo corectitudine gramaticala sporita...ca de obicei, sunt prea multe idei, aceste scrieri fiind concepute pentru ordonarea lor... pentru a te autodepasi, mereu vei avea nevoie de experiente noi, chiar daca stai si contemplezi la cunoasterea de sine, tot se va ajunge la un grad de plafonare in care tot ce e nou nu se poate recunoaste sau reflecta decat dupa trecerea unei perioade  dupa care te confrunti cu o situatie in care realizezi cum ai evoluat dar, sa revenim la cunoasterea de sine, nu stiu daca e bine sa plecam de la dorinta de cunoastere, pentru ca daca eliminam dorinta, am fi deja acolo, practic, cea mai simpla metota de autocunoastere si autodepasire e marturia, marturia asupra gandului, care probabil corupt de societate si de anii de indoctrinare, formeaza un ego foarte distant si inconstient de sine... astfel ajung sa realizez cat de usor coruptibil este sufletul tanar, pierdut in dorinta momentului, capabil sa deschida orice usa spre implinirea sa... atat timp ne pierdem si ne chinuim sa ne facem intelesi, cand de fapt trebuie doar sa marturisim si sa fim constienti de unele lucruri sau lectii cu care sa ne ajutam reciproc si sa ne facem intelesi fara nici un fel de iluzie creeata de propria perceptie... constientizarea starilor diferite de constiinta ajuta la dezamorsarea autopilotului format  in acei ani, probabil autocunoasterea este un infinit, dar asi prefera ca in momentul in care iti cunosti personalitatile creeate sau definite de diferitele stari de spirit si surse externe, vom fi in punctul in care marturia va fi atat de satisfacatoare in cat va creea un autocontrol sau o potrivire a momentului cu ajutorul intuitiei, in cat orice frica sau nevoie de mai mult si mai bun sa dispara, pur si simplu sa ne multumim cu momentul... astfel ajung sa realizez ca de aici a plecat distantarea fata de natura, suntem indoctrinati cu grandomanie, cu dorinta de mai bun, mai mult, cu mai multa dragoste, astfel creeandu-se un cliseu in cautarea spiritualitatii divine... realizand ca mereu cautam acel tipar pentru acel ceva, uitand ca noi suntem creeatia si definim momentul... aici e splendoarea vietii, in realizarea ca daca adam si eva nu se plictiseau, nu muscau din mar, dar aici e tot o forma de indoctrinare, prin frica de pacat, practic daca ne multumeam cu acea divinitate a paradisului oferit de ea insusi, nu ajungeam sa ne cautam calea noastra separata (cea luciferiana 6 infinitul) in care materializam si disolvam lucrurile cu focul iubirii, aici sta splendoarea vietii, cu toate influentele, sa ajunem sa realizam si sa fim capabil sa manifestam divinitatea prin modul nostru unic, prin care ne-am distantat fata de ea din prima.... pentru a reveni la manifestarea dorintei egoiste de a memora orice semn al divinitatii, cu frica pierderii lui, care creeaza acest cliseu ciudat si pervers, daca am respecta informatia si nu am mai tanji dupa memorarea ei, am realiza dupa o anume perdioada ca devenim acea informatie prin simplul fapt ca am descoperit-o, astfel inchei cu sufletul impacat si cu greutatea ridicata de pe umeri, ce ne ingreuneaza mintile cu acumularea cunostintei...

povestea sistemului solar (calea lactee)

http://vplay.ro/watch/ttjhzqxj/
inaintand in viata, facand legaturi intre ideologii si modele de expansiune ajung sa vad un documentar cu ideea de a popula planeta marte, spunand ca ar fi plauzibil si chiar la indemana catorva sute de ani. Cu astea spuse ajung sa constientizez ca dupa ipoteza unui documentar al istoriei ascunse a umanitatii, undeva la inceputul timpurilor pe planeta pamant, fiintele ce se bucurau de prezenta pe aceasta planeta, erau la un nivel vibrational foarte ridicat chiar si d.p.d.v.d dimensional, bucuranduse de pace si de manifestarea vietii cu diferita fiinte... dar, motivul pentru care am ajuns aici e acela ca planeta marte ar fi fost locuita atunci de fiintele respective (martienii) care prin urmarea alegerii caii luciferiane (distantarea fata de natura) au ajuns in postura in care suntem noi acum, aceea de a popula o planeta vecina (din cauza razboaielor  si a situatiei respective de atunci), cine stie ce manifestare materiala influientata de progres tehnologic si sau iubirea de viata  care ducea totul la un infinit, prin acel sistem luciferian... care in final prin venirea lor aici l-am mostenit, influentand si schimbad cursul materializarii vietii de atunci... impreuna cu fiintele ce salasluiau planeta, incepem sa ajungem spre toata resetarea cu piramidele si razvratirea istoriei ascunse a planetei, d.p.d.v.d. al nuvelei, se ajunge intr-un scenariu interstelar, extraterestru ca "Men in black" dar sa nu deviem... scriu aceste randuri pentru ca se ajunge din nou la avel acel infinit (6) in care istoria se repeta ( incercand sa populam, cu aceasta iubire luciferiana sau manifestare a vietii) planeta care ne-a adus la ideea asta initial... inainte de a ne pierde in acest vis minunat al potentialului de manifestare a creearii divine, o taiem de la picioare gandindu-ne daca dragostea asta in sine, este cea ce ne consuma, ce creeaza autoditrugerea asta prin manifestarea ei, vazand initial ca repornirea acestei planete s-ar face prin aceeasi metoda de incalzire globala de care suferim si noi, care se manifesta pintr-o maniera parazitala. Astfel Incepem sa realizam ca nu e adevarata menire a creatiei si a vietii, prin acest paradox devorator de planete prin iubire, manifestarea sufletului trebuie materializata intr-o natura diferita, ajungand iar la paradox, nestiind adevarata natura a sufletului, ajung la constientizarea nemuririi prin suflet si nu prin atasamentul material care se dizolva prin pierderea ego-ului si prin tanjrea sa dupa reincarnare s-au recreere materiala, de si e minunata splendoarea cu care se intampla aceasta dragoste, cand planeta marte a murit, cred ca a fost inghetata de un razboi nucleear care a si demagnetizat planeta, distrugant ecostemul...
 Realizand aceste lucuri, le putem lega de cercetarile savantilor, care incearca sa lege acest "puzzle" care ar re-startata planeta, minunat fiind din cauza nevoiei de acel magnetism, manifestat prin sufletele ce ar lega piesa... aici incerc sa ma opresc pentru a imi pastra o anume limpezire a ratiunii, cu care sa imi continui cercetarile si viata intr-o maniera echilibrata si binecuvantatoare...

http://www.youtube.com/watch?v=uAm-kbzT7xw


Refacerea legaturii cu sufletul, cu adevarata natura a eternitatii si a univesului este esentiala, prin curatarea karmei cu manifestarea acestei vieti, prin acceptarea si disolvarea ego-ului sau a personalitatii false, lucrand in armonie cu ele pentru a duce umanitatea  spre o evolutie positiva si binecuvantatoare, pentru a sfarsi regimul tiraniei si a inconstientei sociale, pentru a renunta la grija cu care se manifesta frica, revenind la potentialul momentului infinit, in care gandul viitorului se manifesta prin creearea prezenta ce o manifestam cu pasiune prin arta si iubire.

incercand sa mai scriu, realizez ca dupa inca o zi de documentare si  suprainformare cu tot felul de citate si videoclipuri ajung sa fiu extenuat in asa fel in cat nici nu stiu ce sa mai sciu...doar astfel ajung la limpezirea mintii pentru o oare care intelegere de sine...

Mai scriu din cand in cand gandundu-ma de ce nu o fac in fiecare zi, e necesar oare? din moment ce scriu pentru a ma autodepasi, incerc sa nu ma limitez la tiparele unui jurnal classic, astfel, mai scriu din cand in cand, simtind nevoia de a imortaliza momentul, ziua sau situatia.
Azi de exemplu, in graba mea de a imi incepe ziua, am consumat doza de lactoza necesara pentru a imi starni alergia si inflamarea totala a organismului, doar asa am ajuns sa realizez ca tot atata timp mi-a luat sa mananc, indiferent de timpul prepararii si sunt ferm convins ca intoleranta la lactoza e un lucru normal si nu o afectiune a organismului din moment ce lactoza nu e naturala. Astfel ma bucur de felul in care legea atractiei ma ajuta in a imi gasi leacul... altfel nu poti simti\constientiza izbucnirea organismului in momentul in care incerci sa echilibrezi dieta, trecand intr-un mediu alcalin, pana si cea mai mica felie de grefa te face sa te strambi in momentul in care intra in contact cu aciditatea marita....totusi revin la autopilot si la mintea negativa formata dealungul anilor de programare, curatarea si detoxifierea incepe din momentul constientizarii, iluminarea este un proces distructiv, dovedind splendoarea gandirii si a vietii prin acest simplul fapt.

Omul din umbră

Din scurt aşa pot să zic
Ca tot ce am perceput a fost unic
Atât de greu în cât am putut să mă ridic
Să fac bine din rău prin tot ce vă zic
CA viata e scurtă doar când o sacrific
Momentul infinit e doar cel mărturisit
IN conştiintă mă pierd când am ceva de dorit
Revenind înapoi la martorul umilit
CE binecuvanteaza prin tot ce-i gândit...
Disolvand ego-ul mereu nehranit
Văzând echilibru în tot ce-i trăit.
Vă salut acum că sunt ostenit şi e timpu'...
în subconştient să visam infinitul...



fix asa cum e,
inaintad in acest moment,
prin marturia gandului,
spre cunoasterea de sine... <3
din scurt aşa pot să zic
Ca tot ce percep este unic
Atât de greu în cât pot să mă ridic
Să fac bine din rău prin tot ce vă zic
CA viata e scurtă doar când o sacrific
Momentul infinit e doar cel mărturisit
IN conştiintă mă pierd când am ceva de dorit
Revenind înapoi la martorul umilit
satul de tentatii ce ma mentin neimplinit
binecuvantand prin tot ce-i gândit...
Disolvand ego-ul mereu nehranit
ce oglindeste din sinele pur, necioplit
ce scrie cuvinte de neoprit...

azi ma intreb de ce mai scriu si totusi o fac pentru ca numai asa observ plafonarea vietii, deja devine plafonant scrisul in sine, ego-ul reprima, letargia sau comoditatea este instalata bine, multumindu-ma doar cu pierderea in fantezii, realizez ca nu mai e de ajuns doar sa scriu, astfel trebuie gasita o ocupatie cu o oarecare rutina si un venit sigur si instant pentru o alta satisfacere inafara de cea divina, muzica fiind singura care nu impune decat placere, ma pot pierde in ea cu un sentiment unic de recreere si definire a momentului, ma pierd atat de tare in ea in cat dispare orice nevoie de a ma mai stresa cu ceva, pur si simplu aduce la constiinta splendoarea momentului, pierzandu-ma in ea si in el...

pasiune exploziva pentru motorsport virtual?

Un matrix e atât de ingenios pe cât de simplu, uşurinţa lui determină dependenta, pe cât e mai competitiv, pe atât e mai uşor să te pierzi în el fără să îţi mai dai seama s-au fără să îţi mai pese, placerea obţinuta genereaza sacrificiul...
La fel cum te pierzi in acel joc cu orele, poti face ceva util, dar nu faci, de ce acest cliseu? de ce nu poti sa iti pui viata pe picioare, sa te tii de ceva real, care stii ca iti va starni pasiune si bucurie... sclavia se manifesta prin jocuri virtuale, in schimb din asta poti invata cum sa folosesti acea manie de neoprit pentru a implini visele... "Mind the gaps" trebuie invatam sa constientizam autopilotul  din noi
in tot acest timp pierdut, gandurile nu mai au nici un "flow" sau sens, pur si simplu ies din mine de la depravarea somnolenta si totusi te face sa realizezi pilotul automat si toate reprimarile organismului, instinctele preiau controlul, detaliile nu mai conteaza, nararea acestor experiente dupa timpul petrecut mi-se pare banala, daca le tot  imortalizez aici, ele isi vor face datoria de a imi aminti dece le-am scris...

dupa o zi fara somn continui aceeasi fraza, cu aceeasi priza de constiinta, simtind cum ma pierd in momentele banale, oare e autopilotul sau psihicul obosit, oricare ar fi dintre ele tot ma tin in aceeasi stare de dorinta de implinire... ego-ul este puscaria mintii, personalitatea prin care ne manifestam si controlam fata de societate, intrebarea e daca ne controlam noi s-au ne controleaza ea... trebuie sa ne eliberam mintile de dorinta...

Si din nou revin la alemele scrieri, dupa inca o zi fara o noima, cautand doar satisfacerea de sine, tin sa continui deslusirea gandurilor, pentru a imputernici autocuoasterea , pentru a uita de momentele in care ma pierd in exeplificarile trecutului, sunt atat de puternice in cat mentin starea letargica, daca ne-am trezi subit si am spune ca de maine nu ne mai recunoastem si nu ne mai identificam dupa tot ce am acumulat cu trecutul, viata ar lua o noua forma, am incepe sa traim dupa infinitul prezentului, fara a mai fi rapusi de evaluarea situatiei cu ochii trecutului....pierduti in dorinta...avand mereu gandul ocoupat cu ea...pentru o noua falsa implinire...

The infinite vibratory levels, the dimensions of interconnectedness are without end. There is nothing independent. All beings and things are connected in your awareness.

Awareness is the power that is concealed within the present moment. … The ultimate purpose of human existence, which is to say, your purpose, is to bring that power into this world. (Eckhart Tolle)

layers upon layers of awareness started to unfold as I lost myself in this image, first vibration became conscious, everything started to vibrate around, every color, every light, then it all started to spin from the center and as the theory goes "the observer affects the molecules around him" the lines and the colors started to suck me in like in time, controlled by the thought you give in to it, unraveling more and more the harder you let go of the ego, reaching a point where it's questioning it's sanity. We have to let go to evolve...


https://www.facebook.com/photo.php?fbid=4420875960900&set=a.2493417855652.2145200.1258953366&type=1&theater

controland dorinta desfranata a gandului...

Dupa o seara sarita, revin la continuarea descrierii poftei neincetate de viata cu care ma manifest. Am crescut invatand din extreme si doar prin gravitatea experientei ajungeam la saturatie.... exista o satisfactie ciudata in a duce lucrurile la extrem, cu gandul ca vor cauza o saturatie si o lectie de viata, dar nu e ok, lectia a ajuns la un punct in care te gandesti ca in momentul in care vrei sa te pui la un film cu fel si fel de pofte... poti sa spui stop sa iti faci un ceai cu care sa creezi ceva util in locul satisfacerii poftei de viata cu mancare sau alte prostii, ca de fapt ce e pofta asta? mania care ne face sa tanjim dupa implinire, care ajunge la un nivel in care o reprimam cu iluzii, pentru a continua in starea asta letargica de schizofrenie din care adunam informatii si idei, pentru  imortalizarea cat mai intensa momentului...  identitatea falsa creeata in tot acest timp de inconstienta si indoctrinare prin societate, ne mentine cu frica trecutului pierduti cu gandul in viitor pentru a fi orbiti de prezent...Astfel dupa inca o seara tolanita, pofta de viata revine pentru inca o zi in care mai incercam sa facem un pas in calea autocunoasterii. REalizând sublim în câte gânduri ne pierdem până apucăm să la scriem, să ne dăm seama că suntem profund pe autopilot...Revenind la gand, ajungem la baza, cu nevoia de echilibru, gandul e cel care ne duce spre bine si spre rau, legat de sentiment, devine intens si manifestam splendoarea universului prin noi, cand gandul va fi eliberat de coruptie, universul se va manifesta prin noi cu puterea infinitului, trebuie doar eliberat gandul...

Şi după încă o zi in care căutăm un scop al împlinirii, am dat tot de drama, probabil e  repercursiunea plăcerii, în contextul meu nefiind altfel înţeleasă. Din natura interzisă şi înţeleasă greşit, am ajuns  să văd drama ca iadul creeat de conştiinţa falsă a ego-ului, altfel nu poţi dânsa cu ea, trebuind tratata cu intenţii bune, definite de adevăr, nu de moment sau interes, astfel am mai trecut peste o dramă într-o manieră nobilă şi  raţională, continuând să realizez importanta comunicării neconditionale, pentru nararea acestui jurnal de autocunoastere spre disolvarea personalităţii false, constientizand în mare măsură îndoctrinarea şi frica, pentru a nu mă lasă influenţat de ea.
Realizând  în momentul de faţă viziunea de tunel prin care povestesc  fără a da importata detaliilor manifestate de experientele...

Azi dupa nenumarate insistari ale constiintei mele, incep sa scriu acest jurnal.
Incepand inca o zi in acelasi stil plafonant, observ efectele unei nevoi de disolvare a personalitatii, pur si simplu toata nevoia si dorinta de memorare a ajuns la un maxim in care ma trezesc si incerc sa nu ma pierd in frustrarea repetarii aceluiasi ciclu zilnic, in care stiu si respect ca sunt pe drumul cel bun si doar marturia mea e suficienta pentru progresul divin. Incercand sa nu ma pierd in detaliile si frustrarile acumulate dealungul anilor, mi-am continuat asa numitul program, cu o dificultate sporita asupra concentrarii, realizand prin insistenta mamei ca luna este la cea mai mare distanta fata de noi, astfel explicandu-se devitalizarea si debusularea excesiva (excluzand posibile efecte negative alei destainuii cu iarba).... revenind la dezvoltarea personalitatii, incep sa scriu acest jurnal pentru a elibera gandul de dorinta memorarii s-au imortalizarii.... astfel dupa ultima masa din zi, incep sa scriu despre mine si drama ce ma determinat sa simt nevoia de a o face. O numesc drama pentru toti ne manifestam prin ea,  fie de la anii de indoctrinare cu filme si drame regizate, fie din societate, toti suntem o drama  umblatoare, care mai decare mai mare, asteptand sa izbucnesca in plansetul eliberarii si al adevarului... trebuie sa invatam sa respectam aceasta drama pentru a o dizolva, sa fim recunoscatori ca ne-a facut sa fim asa cum suntem. Fara drama poate nici nu si fi scris acest text,  odata ce constientizezi drama si inveti sa traiesti cu ea, se transforma in bucurie si dispare pentru ca am depasit acea persoana care se pierdea in ea si reprima orice scanteie a sinelui adevarat. Cu toate astea zise, tot m-am pierdut in splendoarea dramei, astfel tin sa revin la ideea ca am inceput sa scriu acest jurnal pentru a constientiza si diferentia starile de spirit definite de diferitele stari ale personalitatii mele, cu prea multe ganduri si prea multe idei din care sa fac o generalizare cu care sa realizez si sa corectez nebunia ce ma inconjoara....

  Cum ziceam, am inceput ziua cu disolvare a frustrarii mele fata de rutina nimicului, doar ca sa ma pierd in frustrarea mamei cu care convietuiesc, astfel dupa o mica razvratire pentru intelegere, mi-am urmat instinctul si am plecat la pretuitul curs de yoga. Analizant pe drum motivul starilor bipolare, am reuist sa evit frustrarea controlorilor de autobuz reluandu-mi calea la un pas ghidat de sunetele linistitoare ale muzicii momentului... bipolaritatea a continuat, aproape intorcandu-ma din drum spre amintirea ca acasa asi fi lenevit in meditarea la frustrare, in final pierzandu-ma in ea.... astfel am continuat drumul si am realizat comoditatea ucigatoare a nimicului in care aproape ma-ntorsesem, cum ca pe moment imi suna bine sa stau acasa si sa incerc sa inteleg de unde pleaca lenea asta, dar rapunsul a fost subit si urmat de drum am realizat ca toata nevoia depersonalizarii nu era decat razvratirea ego-ului pe care chiar si in momentul asta incerc sa il inteleg, drumul a continuat, ajungand la curs, mi-am continuat marturia gandului, constientizand persoana falsa generata de anii de indoctrinare in societate, care imi tot repeta diferite nevoi, dorinte si fetishuri, autocompararea personalitarii se intampla cu fiecare minut si vorb a zisa, incercand sa nu ma pierd in judecarea celor din jur am realizat ca doar prin constientizare ne corectam, astfel a revenit memoria de a imortaliza aceasta persoana falsa prin acest jurnal, in care sa o imbunatatesc si sa o disolv. Doar astfel imi voi putea aranja si controla gandurile intr-un regim  normal si logic, pentru a putea intelege ceva din aceasta harababura a gandurilor si personalitatii mele...

si totusi dupa nenumaratele mele ore in care in cerc sa ma delimitez, prin diverse revelatii avute cu diversi oameni, am ajuns ca in final sa scriu asta....

Reteaua asta sociala se intinde pe doua planuri simple (pozitiv si negativ), in care utilizatorul se limiteaza prin a percepe doar informatile ce il definesc, restul nu fac decat sa ii nasca frustrari si reprimari ce il tin intr-o stare letargica si inconstienta, astfel, in momentul in care gaseste ceva "negativ", care sa il scoata din modulul de autopilot al perceptiei sale, va tanji din nou dupa continuitatea ei prin continutul la care s-a limitat,  pentru a repeta ciclul la infinit. Conceptul de socializare se dizolva in momentul in care dai "like" fara a comenta, multumindu-te cu parerea proprie si personala, ce duce la o forma de delir. Asi dori sa exeplific dar prefer sa comentam... exemplificarea mea nu face decat sa duca la cele spuse mai sus, din moment ce ai citit asta si preferi sa te inchizi in tine,multumindu-te cu raspunsul tau, e ok, dar constientizeaza raspunsul, e doar oglindirea fata de tine !